Priviți filmulețul acesta. Mai scurt decât o recreație dintre două ore de școală, el dezvăluie nu doar o poveste de viață, ci mult mai mult decât atât: un mod de a exista, de a munci, de a iubi, de a crede, de a privi lumea, de a construi și de a te bucura de ceea ce viața (adică voia lui Dumnezeu și voia proprie) îți întoarce ca răsplată. Și un model care, multiplicat la nivel de societate, poate arăta încotro trebuie să mergem.
O invitație la firesc. Și la frumusețe. Adică la simplitate. Și la iubire. Și la încredere. Și la credință. Și la plăcerea muncii. Și, prin toate cele de mai înainte, la împlinire.
Ioan și Ramona Jaglea au luat, împreună, prin cununie, viața în piept în primul an al mileniului al treilea. Nu aveau de nici unele. Banii pentru nuntă i-au strâns ei înșiși, s-au mai împrumutat și, cu câștigul de la nuntă, după ce și-au achitat datoriile, au cumpărat trei vaci și casa unui sas. Prea îndestul dacă alegi, conștient, calea cea mai grea, adică să faci ceea ce știi că trebuie făcut…
Nu aveau bani să cumpere vaci, le-au înmulțit pe ale lor. Așa au ajuns la 7-8, apoi la 39. Atunci au obținut de la primărie arenda pe cele 20 de hectare de pășune pe care le folosesc astăzi.
Pe lângă munca la fermă, Ioan Jaglea a avut și un serviciu. Și astăzi are – este cantor la biserică. Relația cu Dumnezeu este, pentru el, cea mai importantă. După căutările și zbuciumul tinereții, a redescoperit ortodoxia și s-a liniștit sufletește. A ajuns, a reajuns acasă. Și atunci a putut să construiască și pe alte planuri. „A încerca să desparți țăranul român de ortodoxie e o prostie” spune el.
La început, micii producători din zonă făceau între ei schimb de produse. Apoi au găsit un loc în Sibiu, unde vindeau zilnic de la ora 12 la ora 19. Când se deschidea magazinul era o coadă pe zeci de metri… Dacă micul producător ar fi fost susținut, altul ar fi fost traseul Biocoop-ului, cooperativa pe care o întemeiaseră.
Întâi a plecat Ramona în Germania, la o rudă de-a ei, avea grijă de copii și făcea și curățenie. Cu banii câștigați în Germania a venit și a cumpărat pământ.
După ce a venit Ramona din Germania, a plecat Ioan. Duminica vorbeau câte o oră și jumătate la telefon. Ea era însărcinată, aveau câteva animale și ea nu putea gestiona situația, plângea tot timpul. Ioan începuse să prindă cheag în Germania, lumea de acolo avea încredere în el și ar fi putut face bani mulți, dar a decis că e mai bine să vină acasă, să fie împreună cu familia.
Uitați-vă, în film, la scena mesei. Ați văzut în vreo reclamă asemenea pâine, asemenea ouă, asemenea roșii, asemenea brânză…? Pentru ei constituie hrana cea de toate zilele, binecuvântată prin rugăciune, prin muncă și prin iubire. Uitați-vă la prâslea familiei, care nu vrea să fie ajutat, ci să se descurce singur și, mai mult, să ajute.
Ioan a muncit fără cruțare. Mult timp nu a avut un tractor. Cosea cu coasa, strângea cu grebla, căra cu calul… Pe atunci făcea cam o sută de care de fân pe an. Munca a fost istovitoare, dar a meritat. Gospodăria era pentru el locul unde poți munci pentru a-ți câștiga existența, fiind împreună cu familia.
Pentru copii, pentru copiii lui, socotește el, școala e foarte importantă, dar la fel de important este să-i înveți pe copii să măture, să mulgă o vacă…
Omul e făcut natural de Dumnezeu ca să progreseze. Trebuie încurajat progresul, agricultura trebuie să fie performantă, dar respectând legile lui Dumnezeu, respectând natura, nu distrugând-o.
Domnul Călin Georgescu are dreptate, asta este o nișă, este direcția cea mai bună în care trebuie să meargă România. Și avem pentru asta potențial – un pământ foarte bun, oameni harnici. Dacă oamenii aceștia ar fi ajutați printr-un cadru legislativ corespunzător ar fi mult mai ușor. Chiar dacă nu am ajunge cel mai important producător de hrană din Europa, putem fi unii dintre cei mai importanți producători de hrană, de hrană adevărată, de calitate, curată.